Înscrie-te
în promoție

Ce folosești?

O mână de creativitate

200ml frișcă neîndulcită LaDORNA

1 pachet foi de plăcintă

1,5 kg mere

150g zahăr

2 lingurițe scorțișoară

100ml ulei

Un ou

Cum faci?

Pentru început te bucuri că o să mănânci un ștrudel cu frișcă scos din povești și că o să vezi unul dintre cele mai iubite filme, al unuia dintre cei mai iubiți regizori.

Apoi chiar începi.

Iei foile de plăcintă și le lași la decongelat.

Merele, spălate, bineînteles, trebuie să le razi cu tot cu coajă pe răzătoarea mare, pentru a le fierbe într-o cratiță împreună cu zahărul timp de aproximativ 20 de minute, amestecând continuu, până scade tot sucul lăsat de acestea. Rezultatul îl amesteci cu scorțișoară și îl lași puțin la răcit.

Apoi întinzi foaia de plăcintă și o ungi cu ulei, după care, la capătul foii, la mijloc, trebuie să pui două linguri de mere și să rulezi foaia puțin peste, iar în continuare pliezi lateralele foii până se unesc la jumătate, le ungi cu ulei și le rulezi până la capăt.

Rulourile astfel făcute le vei pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, după care le mai ungi o dată cu ulei și le bagi la cuptor, la foc mediu. Le lași 10 minute, după care le scoți pentru a le unge cu oul bătut bine și le bagi la loc pentru încă 20 – 30 de minute.

În cele din urmă le scoți și le acoperi cu un prosop până se răcesc, timp în care poți să dai drumul la film și să aștepți minutul 57, când îți vei tăia o bucată, îi vei adăuga niște frișcă și o vei servi alături de colonelul german și domnișoara evreică.

Ce folosești?

O linguriță praf de inspirație

400ml frișcă vanilată și îndulcită LaDORNA

150g biscuiți / pișcoturi

200g mascarpone

300g căpșuni + încă 4 – 5 pentru decor

4 linguri de zahăr

Mentă, pentru decor

Cum faci?

Înainte de orice, te încânți că o să mănânci un desert excelent în timp ce vezi un film premiat.

Apoi te apuci.

Speli bine căpșunile și le zdrobești, amestecându-le cu trei linguri de zahăr.

Macini biscuiții (sau pișcoturile) mărunt, iar 200ml de frișcă îi amesteci cu mascarpone, după care adaugi o linguriță de zahăr pudră. În paharele pregătite pui apoi în straturi biscuții, crema de căpșuni și crema de mascarpone amestecată cu frișcă.

Repeți, iar în cele din urmă adaugi ornamentele – frișca rămasă, câteva bucățele de căpșuni și câte o frunzuliță de mentă în fiecare pahar.

Și gata.

Desertul se lasă un pic la rece, numai bine cât să îți pregătești locul confortabil, să dai play la film și să aștepți minutul 10, când artistul servește desertul alături de soția lui pe care încearcă să o înveselească.

Ce folosești?

O mână de creativitate

200ml frișcă vanilată și îndulcită LaDORNA

2 ouă

250ml lapte

200 grame făină

2 lingurițe praf de copt

1/2 linguriță bicarbonat

1 plic zahăr vanilinat

Două linguri de zahăr

3 linguri de ulei

Un vârf de sare

Căpșuni și alte fructe de pădure

Cum faci?

Înainte de tot, te entuziasmezi că faci Clătite Americane.

Apoi, cu entuziasmul ridicat, amesteci făina, praful de copt, bicarbonatul, zahărul și zahărul vanilat și dai totul prin sită.

După aceea, trebuie să separi albușurile de gălbenușuri.

Albușurile le bați până se fac spumă, iar gălbenușurile trebuie să le mixezi într-un alt bol cu un vârf de sare, lapte și ulei, după care le amesteci cu combinația de ingrediente uscate cu care ai început, folosind, de preferat, mixerul. În cele din urmă trebuie să adaugi și spuma de albușuri peste și să amesteci încet până ce compoziția devine omogenă.

Nu mai rămâne decât să încingi tigaia bine și să o ungi cu puțin ulei, după care torni un polonic din compoziția de clătite exact pe centrul tigăii. Când clătita face niște mini-umflături la suprafața sa, este semn că trebuie s-o întorci pe partea cealaltă, pe care o vei lăsa mai puțin timp decât pe prima parte.

Clătitele se ornează apoi pe farfurie cu frișca, căpșunile și celelalte fructe de pădure.

Ce trebuie să mai faci este să te așezi confortabil, să dai drumul la film și să încerci să ai răbdare până ce vine finalul fericit și se gătesc clătitele. Dar probabil că nu o să ai.

dsadasasdsa sdadsdas asdasdas